PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI
Prezentăm, începând cu acest număr, o trecere în revistă
a numeroaselor planuri și scenarii vizând dezmembrarea României ca entitate
statală, cu precizarea că acestea au fost făcute publice de către organizații
sau cercuri guvernamentale ostile statului național unitar român.
Înainte de a studia aceste proiecte, mai mult sau mai
puțin fanteziste, reamintim cititorilor că imediat după crearea statului român
modern, în anii ’20-’30 ai secolului trecut, au apărut planuri de distrugere a
integrităţii teritoriale şi a unităţii naţionale.
În anul 1924, Uniunea Sovietică, prin intermediul
Kominternului, a creat diversiunea de la Tatar Bunar (în Basarabia), potolită
în forţă de către armata română. În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat
Basarabia şi Bucovina de nord, la 30 august 1940, prin Diktatul de la Viena,
Germania nazistă şi Italia fascistă au transferat Ungariei horthyste jumătatea
de nord-vest a Transilvaniei, iar la 7 septembrie 1940, sub presiune externă,
România a fost obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul.
În perioada postbelică, în anul 1948 România a fost
nevoită să cedeze Uniunii Sovietice Insula Şerpilor, fiind astfel primul şi
singurul stat din lagărul socialist şi din Europa căruia i s-a luat o bucată
din teritoriu. Un alt plan subversiv de destrămare a României a fost
așa-numitul „Plan Valev” vizând alcătuirea unui „complex economic interstatal”
în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia şi sudul
Ucrainei cu o suprafaţă de 12.000 km2), sud-estul României (100.000 km2) şi
nordul Bulgariei (38.000 km2), şi cu o populaţie de 12 milioane de locuitori.
Bulgaria a acceptat „Planul Valev”, dar conducătorii României au reacţionat
violent.
După ce, în aprilie 1964, conducerea politică a statului
român a publicat „Declaraţia de independenţă” faţă de Moscova, România a
acționat pentru a-și câştiga în mod real independenţa, cu mari eforturi umane,
materiale şi financiare. În martie 1989, a reuşit să-şi plătească toate
datoriile externe şi să nu mai depindă de nici o Mare Putere. În acel context,
Kremlinul şi-a dat mâna „frăţeşte” cu Occidentul democratic, pentru a destrăma
sistemul politic impus în România de către Uniunea Sovietică.
În cei 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989,
România a scăpat de dezmembrare, însă nu şi de planuri şi scenarii
instrumentate în diverse medii geopolitice, care să o aducă în pragul
prăpastiei. Cu cât timpul se scurge, iar regimul politic instaurat în decembrie
1989 îşi epuizează resursele informaţionale, materiale şi umane şi nu este
capabil să-şi reproducă funcţiile sociale, cu atât pericolul pentru naţiunea şi
statul român este mai mare. Nimeni nu mai trebuie să se bizuie doar pe
miracolul salvator cu care a fost dăruit de Pronie poporul român.
După căderea Cortinei de Fier, în Europa doar Germania
s-a unificat, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat. Dezmembrarea României ar
satisface numeroase interese în Ungaria, Germania, Ucraina şi Rusia, dar şi în
Uniunea Europeană[1], motiv pentru care scenariile prezentate
în serialul nostru urmează a fi grupate după acest criteriu al intereselor
geopolitice.
Ungaria și „frontiera de 1000 de ani”
Cercuri guvernamentale din Ungaria visează la falsa şi
ridicola „frontieră de 1000 de ani” și dorește o reeditare a celui de-al doilea
Diktat de la Viena, drept pentru care face un lobby intens. Agitaţiile
şoviniste create de adepţii aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” privind autonomia
acestuia sunt sprijinite pe faţă de autorităţile de la Budapesta. Dezmembrarea
României a fost şi este visul ultranaţionaliştilor deghizaţi în democraţi,
aflaţi la conducerea Ungariei. Aceştia mizează şi pe faptul că intelectualii
români s-au grăbit să declare „decesul naţionalismului”, fiindcă n-au înţeles
că nu se poate pune semnul egalităţii între „naţionalism” şi „extremism”. Orice
om raţional poate observa că la Budapesta se doreşte dezmembrarea României,
acest scop fiind urmărit cu obstinaţie de către iredentişti, care vorbesc „cu
mare durere în suflet” despre Tratatul de la Trianon.
Ungaria, stat membru NATO şi UE, nu emite în mod oficial
pretenţii asupra unor teritorii din România care au aparţinut odinioară
regatului medieval al Ungariei sau Imperiului austro-ungar, dar a elaborat şi a
început să aplice o strategie care utilizează toate tipurile de resurse şi
scenarii posibile pentru realizarea obiectivului propus: partide extremiste,
care să facă agitaţie şi să sensibilizeze forurile europene, formaţiuni
paramilitare care să bage groaza în românii ardeleni şi planuri secrete de
ocupare paşnică, fără violenţă, a Ardealului.
1) Grupări extremiste
Democraţia ungară permite funcţionarea unor partide
extremiste, care propagă idei şi desfăşoară acţiuni cu caracter extremist-iredentist.
Între acestea se află Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie
mai bună (Jobboldali Ifjúsági Közösség-Jobbik Magyarországért Mozgalom),
pe scurt „Jobbik”.[2] Acesta
este un partid de extremă dreaptă, care afirmă că militează, printre altele,
pentru apărarea identităţii istorice maghiare, creştinismului şi culturii
maghiare. Însă, din ideile proferate şi acţiunile desfăşurate, rezultă că
„Jobbik” este un partid antiimigraţie, antisemit şi eurosceptic. Chiar
oponenţii săi din Ungaria îl califică drept partid xenofob, acţiunile sale
fiind îndreptate mai ales contra ţiganilor (Sinti şi Roma) şi contra evreilor.
În anul 2007, „Jobbik” a înfiinţat „Garda Maghiară”[3] (Magyar
Gárda), cu denumirea completă: Magyar Gárda Hagyományőrző és
Kulturális Egyesület, adică Asociaţia Garda Maghiară pentru
Protecţia Tradiţiilor şi Culturii. De la începutul existenţei sale, „garda”
a fost o organizaţie de extremă dreapta, a folosit simboluri din recuzita
formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică şi s-a manifestat violent la
adresa Tratatului de la Trianon. „Garda” a fost considerată moştenitoarea
Partidului Crucilor cu Săgeţi datorită uniformei negre, a jurământului de
credinţă, precum şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă
legendară a ducelui Árpád. Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc „să
apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual”. Însă, datorită
retoricii rasiste şi xenofobe folosite de aceştia, precum şi a reacţiilor
venite din spaţiul comunitar european, în decembrie 2008 Tribunalul Budapesta a
scos Garda Maghiară în afara legii. Decizia a fost confirmată în mod definitiv
şi irevocabil, la 2 iulie 2009, de către Curtea de Apel Budapesta.
Garda Maghiară a avut ecou şi în România. În Harghita,
tineri maghiari mai exaltaţi au făcut demersuri, încă din anul 2007, pe lângă
liderii acesteia pentru a înfiinţa o subunitate, numită Plutonul Secuiesc.
Garda Maghiară şi-a mai făcut cunoscută prezenţa la 1 decembrie 2009, când un
grup de tineri maghiari s-au comportat în mod provocator în Cluj-Napoca, cu
ocazia împlinirii a 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, purtând
însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua naţională a României.
2) Plan secret de dezmembrare a României
Autorităţile ungare sunt conştiente că în condiţiile
actuale anexarea Ardealului prin mijloace politico-militare este imposibilă. De
aceea, au schimbat tactica, trecând la aplicarea unui „Plan secret
pentru anexarea Ardealului”[4]:
recucerirea pe cale paşnică a Ardealului. Procedura principală este: intabularea
dreptului de proprietate obţinut de către unguri sau organizaţii, fundaţii ale
acestora, pe calea împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de terenuri
arabile, păduri şi imobile bazate pe acte false. În acest război asimetric,
atipic, împotriva României, statul ungar are drept aliaţi formaţiunile politice
cu caracter etnic maghiar din România, precum şi bisericile maghiare. Astfel,
sub privirile nepăsătoare ale clasei politice româneşti, intabularea Ardealului
de către unguri se face atât pe cale laică, în beneficiul unor indivizi ori
fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare
(romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).
Cu imobilele care aparţin de drept statului român este
împroprietărit ilegal Statusul romano-catolic, respectiv biserica
romano-catolică, adică Ungaria. Unii lideri extremişti maghiari, precum Laszlo
Tőkes, susţin că, la momentul potrivit, Ardealul se va duce cu pământ cu tot la
Ungaria. Aceştia scontează pe laşitatea politicienilor români, pe neputinţa
autorităţilor politico-militare române, dar mai ales pe ajutorul prietenilor
lor din Occident. Deocamdată agenţii Ungariei acţionează subversiv, la limita
sau prin încălcarea legislaţiei statului român, pe următoarele direcţii
principale:
- acordarea rapidă şi gratuită de către Ungaria a
dublei cetăţenii pentru românii get-beget;
- dobândirea dreptului de proprietate asupra a peste 60%
din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Transilvania de către
Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice ungare;
- falsificarea istoriei poporului român, a istoriei
Ungariei şi, mai ales, a istoriei Transilvaniei, dând prioritate ungurilor şi
prezentându-i pe români ca „venetici”, primiţi din milă pe moşiile nobililor
unguri;
- intensificarea lobby-ului unguresc împotriva României
şi pentru anexarea Ardealului, în capitalele importante ale lumii:
Washington, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Roma, Viena, Bruxelles, şi, mai
ales, la Vatican;
- pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal
şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii.
Presa din Ungaria a scris cu sârg despre
împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. De pildă, în
anul 2007, presa din Ungaria aprecia că 1/3 din Ardeal era revendicat de
nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare. În acelaşi timp,
mass-media din România, dar mai ales publicaţiile româneşti din Ardeal au
semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale Statusului romano-catolic
şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte
false. Însă Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu s-a implicat decât
în foarte mică măsură, accidental, pentru a curma ilegalităţile comise în
Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.
3) Planuri şi scenarii care implică minoritatea maghiară
din România
Pentru dobândirea Ardealului fără război cu România şi
încorporarea lui la Ungaria, autorităţile ungare acţionează uneori la vedere,
dar de cele mai multe ori ocult, prin intermediul formaţiunilor sau partidelor
politice create în România pe baze etnice maghiare, precum şi a unor formaţiuni
paramilitare formate mai ales din tineri maghiari care s-au născut şi trăiesc
în România şi sunt cetăţeni ai statului român.
3.1. Acţiuni ale formaţiunilor politice cu caracter etnic
maghiar
În avangardă sunt două formaţiuni politice, una moderată,
de largă „respiraţie” democratică, numită Uniunea Democrată Maghiară din
România (UDMR, în limba maghiară Romániai Magyar Demokrata Szövetség),
alta violentă, asumată sau renegată de comunitatea maghiară, în funcţie de
conjuncturi, intitulată Partidul Civic Maghiar (PCM), care şi-a construit şi o
formaţiune paramilitară intitulată Garda Maghiară. Acestea se
sprijină pe mass-media de limbă maghiară, precum şi pe organizaţii şi fundaţii
cu caracter social, care potrivit legislaţiei româneşti se manifestă slobod în
toată România după dorinţă şi voinţă.
Uniunea Democrată Maghiară din România este o organizaţie
politică, fondată în 25 decembrie 1989 (după căderea regimului Ceauşescu)
pentru a reprezenta interese ale comunităţii maghiare.[5] În
anul 2007, aceasta a devenit membră a Partidului Popular European, deci se
autodefineşte partid de centru-dreapta.
UDMR este o organizaţie cu o platformă culturală, dar
face politică, nefiind însă înregistrată în mod legal ca partid politic
(conform Legii nr. 14/2003, cap. IV). Aceasta participă la alegerile locale şi
generale în virtutea articolului 62 (2) al Constituţiei României şi în
conformitate cu prevederile art. 4, al. 2 al Legii nr.68/1992, care asimilează
organizaţiile minorităţilor naţionale partidelor politice din punctul de vedere
al procesului electoral. Are reprezentare parlamentară din anul 1990, iar
europarlamentară din anul 2007.
UDMR se consideră reprezentantul comunităţii maghiare din
România şi al intereselor secuimii, acţionând atât pentru descentralizarea
României, cât şi pentru crearea de autonomii teritoriale, cu toate că acest
lucru este interzis de Constituţia României. De asemenea, liderii săi susţin
autonomia culturală, precum şi autonomia „Ţinutului Secuiesc”. Pentru a-şi
realiza scopurile, UDMR a candidat la Parlamentul European, fiind
membru-asociat al Partidului Popular European (EEP) şi al grupului acestei
organizaţii (EPPG) în Parlamentul European.
Partidul Civic Maghiar (PCM)[6] funcţionează
în România din ianuarie 2008, fiind un partid de dreapta, care are înscrisă în
program autonomia „Ţinutului Secuiesc”, precum şi obţinerea de
drepturi mai generoase pentru minorităţi. Acest partid a fost înfiinţat de
organizaţia Uniunea Civică Maghiară (UCM), înfiinţată, la
rândul, ei în iulie 2003.[7] Este
un adversar declarat al statului naţional unitar român, prin susţinerea
separatismului teritorial pe criterii etnice, concret, al realizării autonomiei
teritoriale a aşa-zisului „ţinut secuiesc”. De la înfiinţare,
PCM s-a situat în plan doctrinar pe linia segregaţiei, exclusivismului şi
separatismului etnic, subordonându-şi acţiunile dezideratului înfăptuirii
autonomiei teritoriale a comunităţii maghiare. În ultima vreme, manifestările
cu caracter antiromânesc, separatist, autonomist şi neorevizionist s-au
intensificat şi s-au diversificat. PCM eludează nedisimulat şi deschis
legislaţia statului român, asumându-şi postura de port-drapel al
separatismului teritorial secuiesc prin care atentează la integritatea
teritorială a României! Deviza PCM este: „Vrem autonomia teritorială a
ţinutului secuiesc!”, liderii săi mizând pe faptul că statul român este slab şi
că în România nimeni nu le poate face nimic.
În 15 septembrie 2011, la Curtea de Apel Bucureşti a fost
înregistrat Partidul Popular Maghiar din Transilvania[8], fondat de europarlamentarul Laszlo
Tőkes. Acesta este o formaţiune de dreapta care se ghidează după principii
creştin-conservatoare şi autonomiste şi îşi modelează ideologia politică în
sânul familiei partidelor europene de centru-dreapta. Se revendică din Partidul
Naţional Maghiar, o formaţiune care a activat în România în perioada
interbelică.
Laszlo Tőkes a declarat că „Centrul partidului
nostru va fi în Ardeal şi nu în Bucureşti, cum este cel al UDMR-ului. Noi
niciodată nu vom da explicaţii de la Bucureşti, că de ce nu se poate asta sau
aia. Obiectivul nostru este reconstrucţia Ardealului, incluzând aici şi Ţinutul
Secuiesc. De aceea, sloganul partidului nostru va fi: Ardealul este al
ardelenilor, Ţinutul Secuiesc este al secuilor“. Însă acesta eludează sau
nu cunoaşte faptul că la ultimul recensământ oficial, nici măcar 1.000 de
persoane nu s-au declarat secui. Nu se ştie unde a văzut Laszlo Tőkes o ţară cu
mai puţin 1000 de locuitori! Despre acest partid cu caracter etnic, părerile
sunt împărţite[9]:
unii spun că se află în slujba stăpânilor de la Budapesta (aşa cum au declarat
reprezentanţii UDMR!) iar alţii susţin că este doar o „sperietoare” folosită de
puterea politică de la Bucureşti pentru a-i controla pe ungurii din guvernul
României.
Recent, Consiliul Director al Forumului Civic al
Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a solicitat, într-un
comunicat transmis Parlamentului, Preşedenţiei şi Guvernului, ca în perspectiva
modificării Constituţiei să interzică funcţionarea partidelor şi formaţiunilor
politice constituite pe criterii etnice, iar cu ocazia viitoarei reîmpărţiri
administrativ-teritoriale a ţării să nu cedeze „presiunilor” interne şi externe
din Ungaria, de formare a unor regiuni constituite pe baze etnice, „care să
conducă la renaşterea experimentului stalinist de tristă amintire al Regiunii
Autonome Maghiare”.[10]
3.2. Entităţi politico-administrative preconizate
a). „Ţinutul Secuiesc”
Ţinutul Secuiesc este, în accepţiune
istorico-etnografică, ţinutul din sud-estul Transilvaniei, locuit în majoritate
de secui (subgrup etnic cu o conștiinţă istorică aparte, cu un anumit specific
etnografic, respectiv de dialect) şi care cuprinde teritoriile fostelor
„scaune” secuieşti. Teritoriile respective se găsesc incluse în momentul de
faţă în judeţele Alba, Bacău, Cluj, Covasna, Harghita şi Mureş.[11] Astăzi,
sub aspect etno-politic, sub denumirea „Ţinutul Secuiesc” se
înţelege teritoriul format din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu centrul
la Târgu Mureş. Acest oraș a fost, pe rând, reşedinţa Scaunului Mureş, apoi a
Comitatului Mureş-Turda, apoi a Regiunii Autonome Maghiare, iar în prezent este
reşedinţa judeţului Mureş. Privind harta României şi amplasarea „Ţinutului
Secuiesc” în inima României readuce în memorie spărtura din „tricolorul
românesc”, adulată din ignoranţă de către „poporul din stradă” la „zavera” din
decembrie 1989.
Prima menţiune documentară privitoare la secui datează
din anul 1116, în vremea regelui Ştefan al II-lea al Ungariei (1116-1131),
când, alături de pecenegi, au format avangarda cavaleriei regatului Ungariei în
bătălia de la Olsava. Deci, de la început, secuii au fost un neam distinct de
unguri! În anul 1146, secuii, alături de pecenegi, au făcut parte din oastea
regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicaţi în luptele de
pe Leitha împotriva markgraf-ului Heinirich al II-lea de Austria.
Ulterior secuii au primit misiunea de a consolida şi
apăra fortificaţiile de graniţă (ung. Gyepű, aproximativ „palisadă”) numite şi
„prisăci”. În consecinţă, comunităţile secuieşti au fost deplasate treptat, din
câmpia Tisei şi Bihor, concomitent cu avansarea hotarelor regatului Ungariei,
spre estul şi sud-estul Transilvaniei. Astfel, secuii au fost colonizaţi în
sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniţei de sud-est a voievodatului
Transilvaniei.
În secolul al XVI-lea a fost creată Dieta Transilvaniei,
în care au intrat reprezentanţii stărilor celor trei naţiuni privilegiate –
ungurii, saşii şi secuii – precum şi ai religiilor recepte – romano - catolică,
evanghelic-lutherană, reformată şi, mai târziu, cea unitariană. Dietele
ardeleneşti au fost ţinute în mai multe localităţi, de cele mai multe ori în
oraşe sau târguri situate în zona centrală a Transilvaniei, pe lângă cele mai
importante drumuri, în centre demografice şi economice importante. În acest
sens, oraşul-cetate Târgu Mureş a ocupat un loc de frunte. Locul de adunare a
stărilor s-a stabilizat într-o oarecare măsură la Alba Iulia numai la sfârşitul
secolului al XVI-lea.
Unităţile de administrare judecătorească ale secuilor din
Transilvania au fost scaunele secuieşti, menţionate începând cu deceniul al
treilea al secolului al XIV (iniţial şapte, apoi cinci, prin contopirea a Trei
Scaune în unul singur). Acestea s-au întins pe mare parte din actualele
teritorii ale judeţelor Covasna şi Harghita, precum şi în partea de mijloc a
actualului judeţ Mureş. În afara acestei zone, scaunele secuieşti au cuprins şi
câteva localităţi din judeţele Alba şi Cluj (între Turda şi Vinţu de Jos, care
au ţinut de Scaunul Secuiesc al Arieşului), trei comune din judeţul Neamţ
(Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean şi Dămuc), precum şi o comună din judeţul Bacău
(Ghimeş-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din anul 1968 în
cele două judeţe moldovene. În anul 1764, secuii s-au împotrivit încorporării
în nou înfiinţatele regimente grănicerești secuieşti ale graniţei militare,
fiind masacraţi de trupele imperiale habsburgice la Siculeni (numit şi Siculicidium).
La 1 ianuarie 1845 a fost desfiinţat judeţul Săcuieni din
Ţara Românească, a cărei reşedinţă s-a aflat iniţial la Urlaţi. Numele
judeţului s-a tras de la populaţia secuiască venită din Ardeal, care s-a amestecat
cu românii localnici. Judeţul Săcuieni a fost împărţit între judeţele Prahova
(cea mai mare parte) şi Buzău (partea de est).
În anul 1876, odată cu reforma administrativă a Regatului
Ungariei, scaunele secuieşti au fost desfiinţate, iar în locul lor au fost
înfiinţate patru comitate (vármegyék). În Proiectul de reorganizare
a Austro-Ungariei, intitulat „Statele Unite ale Austriei Mari”,
publicat în anul 1906 de Aurel C. Popovici, s-a prevăzut că „Scaunele
secuieşti” urmau să constituie una din cele 15 „ţări” alcătuitoare ale
confederaţiei.
În prezent, teritoriul fostelor scaune secuieşti nu are un
statut administrativ deosebit de mulţimea de ţinuturi istorice româneşti, deci
are administraţie publică de tip judeţean.
Refacerea „Ţării Secuilor” este o himeră, întrucât la
recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, doar 532 de persoane s-au
declarat că aparţin minorităţii secuilor din România. Pentru a spori numărul
secuilor, la recensământul din 2012, etnicii maghiari au fost îndemnaţi să se
declare secui şi nu maghiari. Rezultatele ultimului recensământ nu prezintă
care este numărul declarat al secuilor, ci doar al maghiarilor.
Din anul 2003, există o mişcare pentru a crea o regiune
autonomă secuiască în această zonă, afiliată la Consiliul Autonomiei
Maghiare din Bazinul Carpatic (KMAT) al minorităţilor maghiare din
Slovacia, Serbia, Ucraina, România şi Croaţia, fondat în anul 2004 şi condusă
de pastorul László Tőkés.
În februarie 2007, Consiliul Naţional Secuiesc –
organizaţie care promovează drepturile secuilor din România – a organizat un
sondaj de opinie în vederea obţinerii autonomiei fostelor scaune secuieşti,
desfiinţate de autorităţile regale ungare în anul 1867. În presă, acest sondaj
de opinie a fost uneori prezentat în mod greşit drept „referendum”, fără să fi
fost referendum real. Autorităţile române au declarat că acest act nu ar fi
ilegal, dar este „la limita extremă a legii” (organizarea şi desfăşurarea
referendumului putând fi reglementate doar prin legi organice, conform
Constituţiei României). Aceeaşi poziţie a avut-o toată aşa-numita clasă
politică din România, inclusiv UDMR.
La 1 iunie 2011, în Bruxelles s-a deschis Biroul de
Reprezentanţă al Scaunelor secuieşti, cu sediul în „Casa Regiunilor
Maghiare”. La 2 iunie 2011, europarlamentarii UDMR au organizat o recepţie
în clădirea Parlamentului European din Bruxelles. Ministrul român de externe,
Teodor Baconschi, a explicat că la Bruxelles se înregistrează numai unităţi
teritorial-administrative existente şi recunoscute ca atare. El a reamintit ca
MAE român a cerut ca niciun oficial ungar să nu participe la evenimentul de inaugurare
a Reprezentanţei „Ţinutului Secuiesc” şi a convocat ambasadorul Ungariei,
căruia i s-a transmis un mesaj, astfel încât autorităţile de la Budapesta să ia
notă de rezerva fermă a părţii române.
Poziţia mai hotărâtă a autorităţilor române a determinat trecerea
în defensivă a iniţiatorilor proiectelor vizând „Ţinutul Secuiesc”, explicând
că ei nu îşi doresc independenţă, ci doar autonomie. Presa a informat că, la
ultimul marş pentru susţinerea autonomiei, „Marele marş al secuilor” (octombrie
2013), au participat peste 100.000 de persoane, printre mesajele transmise
numărându-se: „Vrem autonomie, nu independenţă”; „Ținutul
Secuiesc, cealaltă faţă a României”; „România este şi ţara noastră”; „Autonomia
nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă”.
UDMR, prin Kelemen Hunor, fost vicepremier şi ministru al
culturii în guvernul României, a prezentat oficial guvernului român proiectul
de autonomie pentru „Ţinutul Secuiesc”. Potrivit proiectului,
ţinutul va avea preşedinte şi propriul patrimoniu.[12] În
art.1 al proiectului se stipulează: „Ţinutul Secuiesc se constituie ca
o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi
indivizibil România şi va cuprinde judeţele Covasna, Harghita şi Mureş”.
b). Partium
Partium (Partium
regni Hungariae, în traducere „partea regatului Ungariei”) se referă la
teritoriul din afara Transilvaniei propriu-zise, recunoscut în anul 1541 de
sultanul Soliman Magnificul ca aparţinând principelui Ioan Zapolya, pretendent
al coroanei regale a Ungariei în contra împăratului Ferdinand.[13]
În anul 1570, prin Tratatul de la Speyer, fiul lui Ioan
Zapolya, Ioan Sigismund Zápolya, a renunţat la pretenţiile regale şi s-a numit
în continuare „Transilvaniae et partium regni Hungariae princeps”,
adică principe al Transilvaniei şi al părţii din Regatul Ungariei. Titlul de
principe i-a fost recunoscut deopotrivă de sultan şi de împărat.
Partium a
fost constituit iniţial din comitatele Maramureş, Solnocul Interior, Crasna,
Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de Severin şi Zarandul de est. Regiunea Partium a
fluctuat în timp şi a fost ocupată în mare parte de trupele Imperiului Otoman
în anul 1660, dar a revenit la Transilvania la sfârşitul secolului. În secolul
XVIII (în Marele Principat al Transilvaniei) zona Partium s-a redus la
comitatul Solnocul Interior, comitatul Crasna, ţinutul Chioar şi o porţiune din
comitatul Zarand. Prin reorganizarea administrativă a Regatului Ungariei de la
mijlocul secolului XIX, teritoriul numit Partium a fost
încorporat în regat.
Prin Tratatul de la Trianon din anul 1920, regiunea Partium a
fost divizată între Regatul României, Cehoslovacia şi Ungaria. Astăzi,
denumirea de Partium se referă la teritorii din actualele
judeţe Arad, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Timiş din
România, din judeţul Hajdu-Bihar din Ungaria şi din regiunea Transcarpatia din
Ucraina.
Pentru înfiinţarea regiunii „Partium” a
strâns semnături Partidul Popular Maghiar din Transilvania. În concepţia
liderilor acestui partid, regiunea respectivă ar urma să cuprindă judeţele
Bihor şi Satu Mare, dar şi o parte din judeţele Sălaj şi Maramureş.[14]
Deputatul UDMR Attila Cseke a susţinut
că regiunea „Partium”, cu centrul la Oradea, ar trebui să
apară pe noua hartă a României[15],
întrucât este o entitate cu cultură şi istorie, cu criteriul geografic foarte
clar, despărţită de Cluj prin Piatra Craiului. De altfel, la sfârşitul lunii
ianuarie 2013, filialele bihorene ale celor cinci partide parlamentare au
semnat o declaraţie comună în care au acceptat să acţioneze unitar pentru o regiune
cu capitala la Oradea.
Caii troieni „mânați” din Germania și Ungaria
În Germania există indicii privind reactivarea unei
„Coloane a V-a” în ţările cu minoritate germană, iar pe forumurile de
comunicare circulă mesaje transmise în scopuri propagandistice, secesioniste.[16] Cercuri
din această ţară ajută Ungaria în realizarea pretenţiilor ei revizioniste şi
sprijină de la distanţă divizarea României. Din nefericire, pe lângă etnicii
germani sau unguri sunt şi români care nu se sfiesc să pună umărul la
dezmembrarea României.
Pe coordonatele separării Transilvaniei şi Banatului de
România au fost create mai multe organizaţii, ligi, dintre care se evidenţiază:
Liga Transilvania-Banat, „Liga Transilvania Democrată” şi Asociaţia „Drum Nou”
(Neuer Weg).
a) Liga Transilvania-Banat
Această „ligă” a fost creată în martie 2002 de către
Sabin Gherman (absolvent al facultăţii la Craiova, în capitala Olteniei!)
autodeclarat „român”, dar duşman al românilor de dincolo de Carpaţi. Acest
individ a ieşit în lumina reflectoarelor prin articolul „M-am săturat
de România”,[17] fiind
folosit de către cei interesați pentru a argumenta că dezmembrarea României
este cerută nu numai de către minorităţile etnice din Transilvania, ci şi de
către românii neaoşi de acolo.[18]
Înfiinţarea mişcării a fost contestată de mai multe
partide politice, pe motiv că Sabin Gherman ar dori separarea Transilvaniei de
România. La jumătatea lunii octombrie 2002, Sabin Gherman a depus, la
Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB), actele de înregistrare a „Ligii
Transilvania-Banat” ca partid politic, însă a fost refuzat de
instanţele bucureştene și a chemat în judecată statul român la CEDO. În martie
2004, Liga Transilvania-Banat a fuzionat cu Partidul Popular Creştin (în acel
moment Liga avea 28.000 de membri!).
În prezent, Sabin Gherman face propagandă antiromânească,
secesionistă, la posturile de televiziune „Transilvania life” şi „Look
TV”, patronate de Arpad Paszkany. Pentru el, doar românii ardeleni (de fapt
„ardelenii români”, fiindcă în viziunea lui, „ardelenii reprezintă un popor”)
sunt de calitate superioară, românii din alte zone fiind „resturi”, în sensul
de deşeuri. Conform teoriilor acestui „ardelean”, oltenii, moldovenii,
dobrogenii şi bucureştenii (numiţi zeflemitor „mitici”) sunt inferiori celor
din Ardeal şi Banat, fiindcă nu au avut cinstea să se „civilizeze” sub ocupația
austro-ungară şi nici onoarea să slugărească ungurilor care-i umileau şi
persecutau pe românii transilvăneni.
b) Liga „Transilvania Democrată”
Liga respectivă a fost înfiinţată, potrivit fondatorilor
acesteia, pe fondul îngrijorării resimţite privind pierderea treptată a
identităţii de „transilvănean”, precum şi ca o consecinţă a aplicării unei
asimilări şi omogenizări cu urmări nefaste asupra rânduielilor locale
multiseculare.[19] Principalul
scop al Ligii este „de a păstra atât cât a mai rămas din identitatea
membrilor ei, legitimată în mod evident de multiculturalismul local, religii,
tradiţii, istorie şi geografie regională foarte diferite de restul ţării”.
Printre fondatori se numără şi un anume Mircea Dăian, maghiaro-sas, fost
tâmplar din Mediaş, care a stat mai mulţi ani în Germania, apoi s-a întors în
Transilvania, aducând cu el un steag al „Transilvaniei independente”, cu care
face propagandă secesionistă şi revanşardă.
Membrii Ligii percep „transilvanismul” ca un fenomen
cultural, economic şi social, întrucât o mare parte a societăţii din „regiunea
transilvană” resimte o presiune continuă din partea „centrului”. Aceştia şi-au
propus să promoveze o perspectivă asemănătoare şi pentru alte regiuni din
România, respectiv Banat, Oltenia, Dobrogea, Bucovina şi chiar Moldova şi
Muntenia. Ei cred că autonomia nu va putea fi obţinută doar de secui, sau
de maghiari, iar la obţinerea autonomiei ar trebui să se implice şi românii,
alături de unguri şi saşi.
Mircea Dăian, care se pretinde om de afaceri fiindcă are
o firmă minusculă care construieşte case de lemn, administrează o pagină
de Facebook, unde propagă „transilvanismul” prin diverse obiecte
promoţionale (brelocuri, tricouri, steaguri, autocolante),[20] iar
lozinca lui este „Autonomie pentru Ardeal!”
Acesta este prezent la acţiuni cu caracter revizionist,
alături de iredentiştii unguri.[21] De
asemenea, propagă în mod violent „independenţa” Transilvaniei, agitând la
competiţiile sportive la care participă ca spectator aşa-zisul „steag transilvănean”,
confecţionat în Germania, precum şi alte însemne cu mesaje „transilvaniste”,
secesioniste. Pe „Steagul Transilvaniei” culorile Tricolorului românesc sunt
inversate, iar vulturul german domină centrul (semantic sinonim controlului).
Cele 7 oraşe transilvane, vizate de secesionişti sunt simbolizate de 7
turnuri/cetăţi (precum în stema principilor din familia Bathory – foto
mai jos).
c) Asociaţia „Drum Nou”
În luna martie 2013, în Făgăraş a luat fiinţă „Asociaţia
Neuer Weg” (Verein Neuer Weg). Aceasta are drept scop declarat
protecţia mediului înconjurător, a patrimoniului construit, a drepturilor
civile, a valorilor regionale şi europene. În conducerea asociaţiei se află
câţiva saşi veritabili, precum şi doi saşi încuscriţi cu români, Willy Schuster
(jumătate maghiar, jumătate sas - nota red. ) şi Erwin Albu (amestecat – nota
red.). Asociaţia patronează site-ul „Neuer Weg” („Drum nou”),
urmaş al cotidianului apărut în 13 martie 1949 la iniţiativa Comitetului
Antifascist German. Publicaţia respectivă susţine aşa-numita doctrină a
„transilvanismului”, deci dezmembrarea României, publicând articole cu tentă
antiromânească şi regionalist-extremistă.[22]
Aşa-zişii „transilvanişti” agită spiritele pentru
desfacerea României în „regiuni istorice”, la loc de frunte punând
Transilvania. Ultima întâlnire publică a acestora a avut loc la Sibiu, în 28
decembrie 2013,[23] iar
româno-germanul Willy Schuster a adoptat următorul slogan cu referire la
Transilvania: „Ne luăm ţara înapoi!” (Visszavesszük az országot !!!/
Wir holen uns unser Land zurück !!!). Acest slogan apare şi pe pagina
de Facebook a lui Sabin Gherman, precum şi pe alte pagini
revizioniste, care au instituit titlul de „ardeleanul anului” (foto) pentru
autonomişti, revizionişti sau secesionişti.[24] Cei
doi româno-germani, Erwin Albu şi Willy Schuster, promovează la vedere o
politică având drept ţintă dezmembrarea României, întrucât poartă cu ei acelaşi
steag pe care-l poartă şi reprezentantul Ligii „Transilvania Democrată”.
Dr. Aurel V. David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu